Accident de muncă: Doi muncitori, în stare gravă, după ce au căzut de la înălţime

cazut de pe casaAccident de muncă cu două victime în localitatea Drăguşeni. Doi muncitori, de 30 şi 41 de ani, au ajuns în stare critică la Unitatea de Primire Urgenţă după ce au căzut în gol de pe o clădire aflată în construcţie. Cei doi muncitori lucrau la firma suceveană Comira Construct şi executau lucrări pentru societatea Agraria Nord SRL. Ilie Hriţcan de 30 de ani a căzut de la aproape şase metri înalţime, iar Dumitru Lungu a încercat să îl prindă şi a alunecat şi el de pe schelă, însă de la o înălţime mai mică

Potrivit cadrelor medicale, cel mai grav este bărbatul de 30 de ani, care a suferit fracturi la o mână şi un picior precum şi mai multe traumatisme în zona capului. Colegul său, Dumitru Lungu a suferit un traumatism în zona capului.

Ambii muncitori au fost transferaţi la Iaşi, fiind supuşi unor intervenţii chirurgicale.

Cei doi muncitori sunt din localitatea Marginea- Suceava şi lucrau la ridicarea unei fabrici în zonă. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *