Comisarii de la Garda de Mediu susţin că deţin informaţii că operatorii de salubritate din judeţ nu ar resdpecta normele în vigoare. După ce din 2009 mai sunt deschise doar trei rampe de gunoi în judeţ, cea de la Darabani, Săveni şi provizoriu cea din Botoşani, operatorii sunt nevoiţi să transporte deşeurile pe distanţe mai mari de la locul de colectare.
Din acest motiv, o parte dintre ei îl aruncă în alte locuri, pentru a scăpa de costurile transporturilor. Conducerea Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu susţine că în cazul în care vor depista astfel de fapte vor sancţiona drastic agenţii economici.
„Aplicăm amenda maximă şi le suspendăm licenţele”, a declarat Răzvan Rotaru, comisar şef. Informaţiile privind fapte ilegale vin din zona de est şi nord est a judeţului.