Un fost consilier al lui Mihai Ţâbuleac, noul preşedinte al organizaţiei PDL Răchiţi

vasile adascalitei alegeri pdlDoi candidaţi s-au luptat pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei locale Răchiţi. Fostul consilier al lui Mihai Ţâbuleac, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean,  Florin Bulgaru, şi Vasile Adăscăliţei, fost primar al comunei au intrat în competiţie.

În urma votului, Florin Bulgaru, care este şi consilier judeţean din partea PDL,  a fost ales noul preşedinte al organizaţiei locale. Consilierul judeţean a obţinut 48 de voturi pentru în timp ce contracandidatul său doar 11. În total au votat 61 de membri PDL, însă două voturi au fost anulate.

Discursurile celor doi candidaţi au fost total diferite. Fostul preşedinte al organizaţiei a prezentat proiectele derulate în comună în perioada mandatului său ca primar, precum şi formarea unei organizaţii puternice la nivel local. ” Contracandidatul său este unul tânăr şi are timp să mai aştepte aşa că vă rog să mă votaţi pe mine”, a menţionat Vasile Adăscăluiţei. După ce s-a publicat rezultatul, acesta l-a felicitat pe noul preşedinte şi a afirmat că îl feliciă pentru munca depusă, dar şi pentru presiunea pusă pe mebrii de partid.

florin bulgaru alegeri pdlDe cealaltă parte, Florin Bulgaru şi-a axat discursul pe munca de echipă şi a declarat după câştigarea alegerilor că obiectivul pricipal este ca democrat liberalii să hotărască singuri destinele comunei Răchiţi. ” Vă mulţumesc pentru votul acordat. Mie nu îmi place să îmi asum meritele asupra ceva ci spun că este meritul echipei”, a afirmat Florin Bulgaru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *