Judecătorii botoşăneni execută silit Ministerul Justiţiei. Vezi de ce!

judecatoria botosaniJudecătorii de la Judecătoria şi Tribunalul Botoşani au formulat o acţiune împotriva Ministerului Justiţiei pentru plata unor drepturi salariale câştigate în instanţă. Acţiunea formulată de 34 de judecători, printre care preşedintele Tribunalului Annita Maria Manole şi fosta preşedinte a Judecătoriei Botoşani, Liliana Poelincă, are ca obiect  validare proprire, o măsură de executare silită, însă sunt şi alte capete de cerere.

Cererea de chemare în judecată are la bază opt sentinţe din anii 2007, 2008 şi 2009 ce privesc drepturi salariale ale judecătorilor. Judecătorii au câştigat un spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50%, o indexare de 18% de care au beneficiat celelalte categorii de bugetari în 2007 şi ei nu, un spor de vechime, cuprins între 3 şi 25% şi un spor de confidenţialitate de 15%.

Pe lângă capătul principal de cerere se solicită şi cuantificarea sumelor pentru fiecare judecător ce a introdus acţiunea în instanţă. În dosar s-a efectuat şi o expertiză ce a stabilit că media pe judecător a banilor câştigaţi din drepturile salarile obţinute prin hotărâri judecătoreşti este 100.000 de lei.

Dosarul judecătorilor botoşăneni a fost depus la Judecătoria sector 4 Bucureşti, însă acţiunea a fost respinsă. Motivarea deciziei instanţei bucureştene are la bază o hotărâre CEDO ce priveşte susţinerea unei ordonanţei de urgenţă a guvernului din 2009 ce stabileşte eşalonarea plăţilor drepturilor salariale până în 2016.

Decizia a fost atacată la Tribunalul Bucureşti, unde primul termen este programat în luna aprilie anul viitor.

 

One thought on “Judecătorii botoşăneni execută silit Ministerul Justiţiei. Vezi de ce!

  1. iar mie nu mi-au acceptat ,, si in continuare ” (chiar daca legea este in vigoare) pe motiv ca cererea este prematur formulata iar din urma pentru s-a prescris,pentru prezent trebuie sa ma judec sa obtin executare silita (dureaza un an aproape).Ce mai judecatori !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *