Două persoane au suferit răni uşoare în urma unui accident rutier produs, miercuri seară, pe raza localităţii Bădiuţi- Ştefăneşti. Şoferul unui autoturism, Laurenţiu G., de 48 ani, din municipiul Botoșani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 24 C, la intrarea în localitatea Bădiuți, oraş Ștefănești, judeţul Botoşani, a intrat în coliziune cu un faeton nesemnalizat corespunzător, care circula în aceeași direcție, fiind condus de Ioan D. de 61 ani, din localitatea Bădiuți.
Conducătorul atelajului nu era echipat cu vestă fluorescent reflectorizantă.
În urma producerii accidentului, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului atelajului, precum şi a unei femei în vârstă de 59 ani, Andruţa B., din localitatea Bădiuți, aflată de asemenea în faeton. Cei doi au fost transportați la Spitalul Județean Botoșani, unde au primit îngrijiri medicale, ambii refuzând internarea.Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Totodată, a fost testat cu aparatul etilotest și conducătorul atelajului, rezultatul fiind de 0,44 mg/l alcool în aerul expirat.