Viceprimarul Cosmin Andrei: Municipiul este alimentat cu câini din comunele limitrofe

caini maidaneziViceprimarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, susţine că problema câinilor fără stăpân este greu de rezolvat. Acesta spune că municipiul este alimentat cu câini din comunele limitrofe şi a acuzat faptul că parlamentarii nu oferă niciun sprijin în elaborarea unei legi care să traseze directive clare cu privire la aceste animale.

Nu există o lege foarte clară care să ne traseze nişte directive, nu primim niciun sprijin din partea parlamentarilor, iar pe termen lung nu  ne putem descurca singuri, aşa cum nu se poate descurca nicio autoritate locală. Fenomenul este unul global, un fenomen care implică nişte animale care pot migra dintr-o zonă în alta. Fondul problemei o reprezintă această sursă de câini fără stăpân şi consider că ar trebui început din localităţile limitrofe Botoşaniului”, a menţionat viceprimarul municipiului Botoşani.

La această dată a fost sistată capturarea maidanezilor, până la punerea în funcţiune a noului padoc. Acesta va avea 800 de locuri şi va fi finalizat până la sfârşitul acestei luni.

În momentul în care va fi finalizată construcţia, vom primi autorizaţia de funcţionare de la Direcţia Sanitar Veterinară, după care vom începe capturarea câinilor. A doua zi după ce autorizăm padocul, vom prinde primii câini”, a mai spus Andrei.

 

One thought on “Viceprimarul Cosmin Andrei: Municipiul este alimentat cu câini din comunele limitrofe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *