Medodă de a fura bani de la primărie, descoperită de Curtea de Conturi

primaria loznaSecretarul Primăriei Lozna a încasat cu 75% mai mulţi bani la salariu pentru că ar fi avut atribuţii suplimentare în domeniul proiectelor europene, însă Primăria nu a contractat nici un proiect şi nici nu s-a lucrat la vreunul. Ştefan Ciprian Murăscanu, a încasat în perioada februarie 2008-  decembrie 2010, 41953 de lei, iar auditorii de la Curtea de Conturi au solicitat anularea creşterii salariale pe motiv că o asemenea majorare putea fi acordată personalului care se ocupă de managementul proiectelor cofinanţate cu fonduri europene. În raportul Camerei de Conturi se arată că Prefectura Judeţului a solicitat în martie 2008 revocarea deciziei primarului Viorel Lozneanu, însă acesta a refuzat.

Mai mult decât atât, Primăria s-a judecat cu secretarul pentru această majorare, însă auditorii spun că instituţia nu şi-a apărat cauza în instanţă. În dosar juriştii primăriei au lăsat la aprecierea instanţei modul de soluţionare a ceririi, deşi puteau invoca nelegalitatea.

„Primarul nu a prezentat situaţia reală în instanţă menţionând doar că în bugetul comunei nu sunt prevăzute sumele necesare acordării acestei majorări evitând prezentarea situaţiei reale şi anume lipsa activităţii desfăşurate în managementul proiectelor cu fonduri europene”, se arată în raportul auditorilor.

Primăria Lozna a contestat în instanţă decizia Camerei de Conturi, procesul fiind pe rolul Tribunalului Botoşani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *