Termica în război cu Primăria Botoşani într-un proces de peste 300.000 de euro

lucrari TermicaSocietatea Termica a acţionat în instanţă, prin lichidator, Primăria Botoşani pentru recuperarea unei sume impresionante. Lichidatorul judiciar al fostei societăţi de termoficare solicită insitituţiei plata unei sume de peste 1,4 milioane de lei reprezentând TVA şi contribuţii proprii ale firmei la reabilitarea reţelor de termoficare. Cea mai mare parte a sumei este TVA, 1,1 milioane de lei, iar 317.000 de lei sunt fondurile proprii ale societăţii utilizate în proiectul de reabilitare.

Societatea Termica a demarat proiectul de reabilitare, însă în decembrie 2008, a încheiat un protocol de perdare a patrimoniului către noua societate înfiinţată, Modern Calor. Pe lângă sumele cerute, lichidatorul solicită şi plata unor penalităţi calculate până la plata efectivă a banilor.

Primul termen al dosarului a avut loc marţi, iar primăria a menţionat că este de acord cu plata a o parte din sumă, respectiv 371.000 de lei care au fost contribuţia firmei plus 60000 de lei TVA, explicând că pentru restul TVA nu poate achita deoarece au fost folosiţi bani publici în proiect.

Instanţa a acordat un nou termen pe data de 10 octombrie pentru soluţionarea cauzei.

One thought on “Termica în război cu Primăria Botoşani într-un proces de peste 300.000 de euro

  1. [Marked as spam by Antispam Bee | Spam reason: Server IP]
    Baietii destepti se joaca cu banutii, prostimea plateste..parca o sa vad niste preturi mari la caldura ce va fi furnizata la iarna, acel pret al caldurii care va revolutiona piata, datorat pretului mic, acum va fi invers…datorat pretului mare !!! …Botosaneni pregati-va, sa mai trecem inca o iarna ca apoi nu se va mai sti ce va mai fi !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *