Fântânile locuitorilor din Ştefăneşti, testate în cadrul unei campanii derulate de Ministerul Mediului

fantana testata nitritiMinisterul Mediului şi Schimbărilor Climatice a organizat luni 2 septembrie în comuna Ștefănești un seminar local din cadrul  Campaniei  de sensibilizare şi conştientizare publică a Proiectului “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi”, care constă în comunicarea directă cu cetăţenii . Obiectivul acestora este de informare și educare a cetățenilor în direcția conștientizării impactului major pe care îl are poluarea cu nutrienți asupra sănătății și calității vieții.

Evenimentele se derulează în perioada  30 august- 19 septembrie în 42 de comune din județele NEAMȚ, SUCEAVA, BOTOȘANI, IAȘI, BACAU, BRĂILA, GALAȚI, IALOMIȚA, BIHOR, SATU MARE, MARAMUREȘ, CLUJ, BISTRIȚA NĂSĂUD.

Prin această acțiune se dorește îmbunătățirea practicilor și comportamentelor individuale, de familie și instituționale în zonele rurale din România (în special în comunele desemnate ca zone vulnerabile la poluarea cu nitrați), în ceea ce privește gestionarea gunoiului de grajd și a deșeurilor menajere, precum și combaterea poluării cu nutrienți a apelor și solului și crearea premizelor pentru o agricultură durabilă.

In cadrul întâlnirii cu cetățenii, experţii de mediu au făcut cunoscute cele mai importante informații cu privire la calitatea apei, igiena apei sanitare, managemntul deseurilor menajere, managemntul gunoiului de grajd, aplicarea îngrăşămintelor, implicaţiile prevederilor Directivei Nitraţi la acordarea subvenţiilor pentru fermieri.

De asemenea, în cadrul acestui seminar s-au vizitat cateva gospodării şi s-au efectuat următoarelor activități: inspecția sanitară a fântânii – utilizându-se  fișa simplificată s-a calculat scorul de risc pentru sănătate;   testarea apei din fântână; interpretarea rezultatelor privind calitatea apei în raport cu scorul de risc; discutarea situației constatate, cu accent pe soluțiile practice pentru remedierea problemelor existente.

Proiectul “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi” are ca scop reducerea poluării apei şi solului cu nutrienţi prin investiţii pentru depozitarea gunoiului de grajd şi informarea publicului pentru păstrarea surselor de apă curate. Investitiţiile se derulează în 69 de localităţi din zone vulnerabile la poluarea cu nutrienţi. Campania de promovare a Proiectului urmăreşte conştientizarea oamenilor la riscul poluării cu nitraţi şi responsabilizarea acestora pentru depozitarea deşeurilor animale.

În rândul ţărilor membre ale Uniunii Europene, România are cele mai mari probleme legate de poluarea apelor şi a solurilor cu nitriţi şi nitraţi. Prin gestionarea haotică a gunoiului de grajd se ajunge la poluarea apelor şi a solului.

Este afectată sănătatea oamenilor, uneori se ajunge chiar la tragedii în rândul nou născuţilor, cea mai sensibilă categorie de populaţie.

Potrivit normelor în vigoare, din cauza potenţialului nociv pe care îl reprezintă, nitraţii au fost incluşi în categoria substanţelor toxice din apa potabilă. Limita sanitară maximă admisă pentru nitraţi în apa potabilă este de 50 mg/litru, la fel ca în Uniunea Europeană.

Sursa. comunicat presa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *