Constructorul cartierului rezidenţial San Remo, acuzat de înşelăciune

complex la randuniciItalienii care au investit în complexul rezidenţial San Remo din zona Lebăda acuză că au fost ţepuiţi cu 1,5 milioane de lei de constructor şi de cel care conducea afacerea din Botoşani.

Acţionarii italieni ai societăţii Cindia SRL au formulat o plângere penală împotriva constructorului TS Beton SRL şi a responsabililului de proiect, Carmen Olariu, fost director al societăţii patronate de italieni.

Potrivit unor surse judiciare, în plângerea penală formulată, dezvoltatorii complexului susţin că societatea de construcţii a decontat fictiv materiale ce figurau ca utilizate precum şi lucrări nerealizate.

Investiţia de peste două milioane de euro în întregul complex de case şi apartamente a fost umflată- susţin beneficiarii- printre altele cu 200 de metri cubi de beton, instalaţii sanitare, precum şi materiale de finisaj.

Fostul director al societăţii Cindia SRL, Carmen Olariu, este acuzată că a acceptat la plată facturi fictive şi a încheiat un proces verbal de finalizare a lucrărilor.

Construcţia complexului s-a realizat în perioada 2010-2012, însă după finalizare, dezvoltatorii au fost nevoiţi să înlocuiască toată instalaţia sanitară la apartamente, după ce lucrările făcute de TS Beton nu corespundeau.

Reprezentanţii Cindia SRL nu au dorit să comenteze acest scandal menţionând că lasă organele de cercetare să îşi facă treaba.

Până acum au fost vândute patru case în cadrul complexului, una fiind deţinută de primarul Ovidiu Portariuc, iar vânzarea de apartamente este mai redusă.

Problemele de la acest proiect au anulat şi alte investiţii ale străinilor, aceştia intenţionând iniţial să dezvolte şi un Aqua Park în zona Cucurăni şi ulterior un parc de centrale fotovoltaice.

De cealată parte, administratorul TS Beton, Niculai Bâlbă susţine că a executat lucrările conform indicaţiilor, iar beneficiarul a recepţionat lucrarea fără obiecţii.

Le-a crăpat instalaţia pentru că au avut teemperaturi de minus 35 de grade şi nu au dat drumul la căldură. Nu era treaba mea să fac focul în case,  eu le-am spus că o refac, dar să mă plătească„, a afirmat administratorul firmei de construcţii.

 

 

One thought on “Constructorul cartierului rezidenţial San Remo, acuzat de înşelăciune

  1. Nu va documentati corect domnilor ziaristi. De „trompeta” de Mirel Manea de ce nu spuneti nimic ca doar se stie ca a fost in spatele afacerii. De unde a avut banii pentru BMW si mercedes? Nu de la Balba? ca doar erau nedespartiti. Si se si lauda cu banii pe care i-a facut pe s[atele italienilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *