Cătălina Lupaşcu: Sunt suficiente atribuţiile pe care le am

Catalina LupascuCătălina Lupaşcu şi-a început, de luni, activitatea la Primăria Botoşani. Viceprimarul s-a întâlnit cu şefii serviciilor pe care le coordonează, precum şi cu directorii instituţiilor de cultură, pentru a stabili împreună programul şedinţelor săptămânale. Cătălina Lupaşcu a declarat că este mulţumită de atribuţiile care i-au fost dat, afirmând totodată că doreşte să continue proiectele începute de Viorel Iliuţă.

Sunt suficiente atribuţiile şi îmi doresc din tot sufletul să realizez tot ceea ce însemnă obiectivele stabilite pe fiecare serviciu în parte. Mare parte din colegii din Primărie îi cunosc, având în vedere că ani de zile am lucrat cu Primăria municipiului Botoşani, mai ales în perioada cât am fost director„, a spus Cătălina Lupaşcu.

Viceprimarul se va ocupa de serviciul de Stare civilă, de elaborarea Planului Urbanistic General şi supunerea spre aprobare CL, coordonarea acţiunilor de inventariere a bunurilor aparţinând domeniului public şi privat, de situaţiile de urgenţă, conservarea, restaurarea  şi punerea în valoare a monumentelor istorice şi arhitectură, dezvoltare urbană, de compartimentul agenţi economici,  de instituţiile de cultură şi de partea privind administrarea locuinţelor sociale şi celelalte proprietăţi locative.

Aceasta îşi doreşte o colaborare şi lucru în echipă cu primarul Ovidiu Portariuc şi viceprimarul Cosmin Andrei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *