Angajaţii unei firme de pază, neplătiţi de câteva luni

itm BotosaniMai mulţi angajaţi ai unei cunoscute firme de protecţie şi pază care activează la Botoşani au sesizat, joi, Inspectoratul Teritorial de Muncă cu privire că nu şi-au primit salariile de mai multe luni.

Este vorba despre lucrătorii firmei FGM, care au restanţe salariale cuprinse între două şi patru luni.

Potrivit angajaţilor, în această situaţie se află toţi cei 20 de angajaţi ai punctului de lucru din Botoşani.

Lucratorii FGM au fost implicati in scandalul din urma cu peste trei ani de la Varfu Campului
Lucratorii FGM au fost implicati in scandalul din urma cu peste trei ani de la Varfu Campului

„Firma are încasări lunare de circa 30.000 de lei, pentru că are câţiva clienţi importanţi, dar pentru noi nu sunt niciodată bani de salarii”, a spus unul dintre agenţii de pază care nu şi-a primit salariu.

Cei care au depus plângere la ITM spun că directorul societăţii, Traian Pricop, are o politică dubioasă în privinţa salariaţilor, în sensul că face angajări lunare, iar, pe fondul neachitării drepturilor băneşti, după trei luni, fiecare nou-angajat renunţă la post.

Ei acuză, de asemenea, faptul că nu semnează niciun stat de plată.

FGM Security din Iasi, care mai are puncte de lucru şi în judeţele Bacău, Suceava şi Piatra Neamţ, a intrat în sonsolvenţă, iar patronul a transferat întreaga activitate pe Grup IMP Force Security SRL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *