Patronul unui lanţ de benzinării din Botoşani vrea să dea statul român în judecată la CEDO. Vezi de ce!

Petrică Berişteanu, patronul societății comerciale Berișteanu SRL,. cea care deține benzinăriile BBB, vrea să acţioneze statul în judecată statul român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), în urma unui control al Direcţiei de Accize şi Operaţiuni Vamale.

Controlul a avut loc în luna august 2010, când vameşii au prelevat probe de la o cisternă cu care se alimentau benzinăriile BBB.

Vameşii au analizat probele în septembrie 2011 şi au concluzionat că nu este îndeplinit standardul calitativ.

În urma analizelor, s-a decis confiscarea întregii cisterne cu carburant, în valoare de 180.000 de lei, şi aplicarea unei sancţiuni de 30.000 de lei.

Măsurile au fost contestate în instanţă şi Judecătoria Botoşani a dat câştig de cauză firmei, însă în recursul judecat în cursul acestui an, la Tribunalul Botoşani, s-a respins contestaţia.

” Aştept motivarea deciziei şi ulterior mă voi îndrepta la CEDO. Este strigător la cer ceea ce s-a întâmplat. Eu aduc carburanţi de cea mai bună calitate şi tot procesul de descărcare este monitorizat video” a menţionat Petrică Berişteanu.

În contestaţia sa, omul de afaceri a reclamat că vameşii au prelevat probele în  recipiente necorespunzătoare, respeciv bidoane de plastic, şi au efectuat analizele după expirarea termenului de garanţie a carburanţilor. În dosar a fost solicitată şi opinia unui expert craiovean, care s-a poziţionat în favoarea firmei din Botoşani.

Totuşi până la deshiderea acţiunii la CEDO, benzinarul trebuie să achite amenda şi pierde cisterna de carburant. De la data controlului vameşii au pus sechestru pe un punct de lucru, benzinăria din Zona industrială a municipiului.

2 thoughts on “Patronul unui lanţ de benzinării din Botoşani vrea să dea statul român în judecată la CEDO. Vezi de ce!

  1. E cea mai jegoasa si puturoasa benzina ce poate exista! dupa ce ca e proasta e si scumpa , iesi mai aratare , bine ti-a facut!!

  2. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    cel mai de cacat carburant posibil….bine ii face…..astept aceeasi sanctiune si la cristal

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *