Subvenţie uriaşă încasată de o firmă privată pentru transportul botoşănenilor pe cale ferată

regiotrans tren- automotorSocietatea braşoveană Regiotrans, ce are rute şi în judeţul Botoşani a încasat o sumă uriaşă de la bugetul statului pentru transportul călătorilor. Societatea Regiotrans SRL din Braşov efectuează curse pe rutele Dorohoi- Botoşani şi Botoşani-Iaşi. Până la jumătatea acestui an a mai efectuat două curse  pe rutele Iaşi-Botoşani şi Botoşani-Dorohoi, dar le-a abandonat. Societatea a închiriat de la CFR intrastructura feroviară neinteroperabilă (rute abandonate de societatea feroviară de stat).  Pe lângă rutele din Botoşani firma mai efectuează curse în judeţele Braşov, Iaşi, Timişoara, Hunedoara, Argeş, Craiova, Bistriţa, Alba, Arad şi Bucureşti.

Afacere privată pe şine cu bani publici

Potrivit datelor furnizate de Ministerul Transporturilor, în cursul anului trecut a încasat o subvenţie de la stat în cuantul de 153,3 de milioane de lei, iar în cursul acestui an este prevăzută o compensaţie pentru rutele efectuate de 216,3 milioane de lei.  Plata acestei compensaţii se raportează la numărul de kilometri efectuaţi de trenurile companiilor private, la nivelul ţării pe lângă Regiotrans mai figurează alţi trei transportatori privaţi. Compensaţia nu face referire la numărul de călători şi astfel s-a ajuns în situaţia de a se încasa sume colosale cu trenuri goale. Companiile private au obligaţia să declare pe propria răspundere numărul călătorilor transportaţi.

Sindicaliştii de la societatea de stat susţin că aceste compensaţii uriaşe sunt în favoarea societăţilor private ce operează şi vor duce la falimentul societăţii de stat.

„Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari consideră că această compensaţie trebuie să se raporteze porporţional cu veniturile realizate pe tren km, pentru că doar acordarea a 16,28 lei/tren.km la venituri de cca 3 lei/tren km la operatorii de transport feroviar privați este o favorizare clară a acestora în comparație cu 16,28 lei/tren km la venituri la cca 20,82 lei/ten km la SNTFC CFR Călători SA” se arată într-un comunicat al FSTFR. Sindicaliştii spun că prin legislaţie compania de stat este obligatăî să abandoneze rutele neinteroperabile iar acestea vor ajunge automat la societăţiole private cu tot cu compensaţie ceea ce va însemna falimentul CFR Călători.

Regiotrans are venituri de 3,8 de lei tren kilometru, iar compensaţia primită este de aproape patru ori mai mare, 16,2 lei tren kilometru.

Regiotrans este un operator feroviar de călători din România, înființat în 2005.  Firma este controlată de oamenii de afaceri Iorgu Ganea și Costel Comana, care mai dețin și firma RC-CF Trans, care se ocupă de administrarea infrastructurii. Potrivit datelor publicate de Ministerul Finanaţelor societatea a înregistrat în toţi anii de activitate profituri de milioane de lei, cu excepţia anului trecut, când a raportat o pierdere de 40,3 milioane de lei la afaceri de 216,3 milioane de lei. Firma lucrează cu 856 de angajaţi.

One thought on “Subvenţie uriaşă încasată de o firmă privată pentru transportul botoşănenilor pe cale ferată

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *