Control pe drumul care leagă Havârna de Dumeni

drum havarna dumeniMarţi, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani,Florin Ţurcanu,  însoţit de administratorul judeţului, Radu Judele şi de Sorin Clim, directorul Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri (D.J.D.P.) au efectuat un control pentru a verifica stadiul lucrărilor pe DJ 293 între DN 29A şi localitatea Dumeni.

Conform înţelegerii dintre reprezentanţii Consiliului Judeţean şi firma executantă, plombările drumului care leagă Havârna de Dumeni se vor executa prin stropiri succesive, procedeu care conferă o durabilitate crescută în timp.

Plombările DJ 293 precum şi celelalte lucrări asemănătoare din întregul judeţ se derulează printr-un program finanţat integral din fondurile Consiliului Judeţean Botoşani.

Pe DJ 293 care face legătura dintre Havârna şi Dumeni nu au fost efectuate reparaţii de întreţinere şi plombare de aproximativ 10 ani. După finalizarea lucrărilor, accesul între cele două localităţi se va face mult mai uşor şi într-un timp mai scurt, fără ca locuitorii celor doua localităţi să-şi distrugă autovehiculele în gropile din carosabil, se precizează într-un comunicat al CJ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *