Profesori de nota 9 fără posturi în învăţământ

repartizare profesoriZeci de profesori care au luat la concursul de titularizare note peste şapte nu au reuşit să ocupe o catedră în învăţământ. Potrivit reprezentanţilor Ligii Sindicatelor din Învăţământ, la această dată sunt profesori cu note peste 9 şi care nu au nicio şansă să-şi mai găsească un post în sistem. Cele mai mari probleme sunt la disciplinele tehnologice, istorie, biologie, geografie, dar şi la limba română.

O situaţie prezentată de LSI arată că un candidat cu 9,25 la titularizare nu a găsit post pe disciplina alimentaţie publică. Cu nota 7,13 nu s-a putut obţine post la chimie, cu aceeaşi medie nu s-a luat post nici la consilier psihopedagogic. De asemenea, la disciplina cultură civică nu s-a obţinut post cu 9,43, la mecanică cu 9,77, în timp ce la disciplina economic nu s-a luat post cu 8,45.  Un candidat cu 7,90 nu şi-a găsit post la geografie, la istorie unul cu 8,17, iar exemplele pot continua.

Aceşti candidaţi nu au luat nici măcar post la suplinire, nu vorbim să se poată titulariza. Poate mai apar posturi pe parcurs. Sunt mulţi şi la română care nu au luat, cea mai mare medie fiind 7,60. Sunt note marei fără posturi„, a spus Liviu Axinte, liderul LSI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *