Demersuri la nivel central pentru trecerea CPU de la Pediatrie la Ministerul Sănătăţii

CPU spitalul de copii BotosaniManagerul Spitalului Judeţean face demersuri pentru preluarea finanţării de către Ministerul Sănătăţii a Centrului de Primire Urgenţe de la Secţia de Pediatrie până la sfârşitul anului. Viorel Iliuţă a declarat că, potrivit oficialilor ministerului acest lucru s-ar întâmpla în ianuarie 2014, însă se doreşte ca CPU să intre la finanţare la rectificarea bugetară. CPU de la Secţia de pediatrie consumă lunar în jur de 1,5% din bugetul spitalului, adică în jur de un miliard lei vechi.

„UPU Pediatrie consumă din bugetul spitalului, în loc să primească bani de la bugetul de stat, el făcând muncă de UPU. Personalul de acolo trebuie să aibă drepturile de la bugetul de stat, inclusiv dotarea cu medicamente”, a precizat Viorel Iliuţă.

În prezent centrul de primire al urgenţelor (CPU) la copii este finanţat prin Spitalul Judeţean Mavromati iar bugetul limitat al unităţii spitaliceşti duce de multe ori la carenţe în circuitul bolnavilor, salarizarea medicilor şi, mai ales, în aprovizionarea cu materiale sanitare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *