Accident pe strada Aleea Scurtă. Un tânăr a intrat cu mopedul într-o maşină

accident mopedUn tânăr de 23 de ani a provocat un accident, duminică seara, cu un moped.  În timp ce conducea un moped neînregistrat în circulaţie, pe Aleea Scurtă din municipiul Botoşani, Corneliu Petru P., din municipiu, datorită vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care a intrat în coliziune cu un autoturism parcat regulamentar.

Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că tânărul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie, iar mopedul i-a fost încredinţat spre conducere de către proprietarul acestuia, Cosmin P. de 25 ani, din municipiul Botoșani, după ce în prealabil l-a condus şi el, pe strada Primăverii din municipiul Botoşani.

Față de Corneliu P. se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Totodată, faţă de Cosmin P. se desfăşoară cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat şi încredințarea unui autovehicul, spre a fi condus pe drumurile publice, unei persoane care nu posedă permis de conducere.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *