Inconştienţă: Tânăr prins la volan băut şi fără permis

Poliţiştii rutieri au oprit în trafic, în noaptea de joi spre vineri, maşina condusă de Ionuţ P.  de 25 ani, din comuna Lunca. Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că autorizaţia provizorie de circulaţie a autoturismului era expirată din data de 31 iulie 2013, iar tânărul nu poseda permis de conducere.

De asemenea, în urma testării acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o concentraţie de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a fost condus la Spitalul Judeţean Botoşani, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de acesta continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care un posedă permis de conducere şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *