Cadrele medicale de la UPU, agresate verbal de stranieri

aglomeratie upuCadrele medicale de la Unitatea de Primire Urgenţă se plâng că stranierii au aglomerat unitatea în ultimele zile nejustificat, dar, şi mai mult, manifestă un comportament agresiv. Ei spun că 10% dintre pacienţii care ajung acum la UPU sunt persoane care lucrează în străinătate şi care îşi aduc rudele la urgenţe pentru a fi investigate, deşi nu reprezintă cazuri de urgenţă şi ar trebui tratate de medicii de familie. Stranierii au făcut şi reclamaţii la conducerea spitalului, când au văzut că nu li se acordă atenţia cuvenită.

Împreună cu colegii mei am sesizat un lucru îngrijorător: persoane care lucrează în străinătate, vin cu un anumit tupeu şi o anumită obrăznicie şi îşi aduc rudele spre a fi investigate în UPU, considerând că lor li se cuvine acest drept, unii dintre ei menţionând că au card european, care din punctul meu de vedere nu are nicio valoare pentru rude, şi în al doilea rând doresc ca aceste servicii să fie executate dacă se poate contratimp. Marea majoritate a celor care vin cu reclamaţii şi cu o atitudine uneori cu violenţă verbală au dorinţa exprimată de la primele gesturi de a reclama personalul medico-sanitar dacă acesta nu îndeplineşte condiţiile pe care consideră că le merită. Creează disconfort şi pentru pacienţii care sunt aduşi cu Ambulanţa”, a declarat Gheorghe Apetroaie, medic  în cadrul UPU Botosani.

Acesta susţine că în România sistemul medical este mult mai accesibil. Apetroaie spune că o programare la urgenţă poate dura în străinătate de la câteva ore la câteva luni şi că în ţările europene se percepe şi o taxă de consultaţie, lucru care nu se întâmplă în România.

One thought on “Cadrele medicale de la UPU, agresate verbal de stranieri

  1. oamenii aia care spuneti ca sunt stranieri au vazut cum se comporta cadrele medicale in alte tari si cum se comporta ai nostri si le dau dreptate.aici totul se face in scarba cu dispret fara chef de munca,daca se poate sa doarma toata ziua prin birourile lor,daca mergi la mai multi doctori o sa ai surpriza sa fii diagnosticat cu boli diferite.avem un sistem sanitar de tot rahatul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *