Fostul prefect Roman despre Portariuc: Când primeşte o scrisoare de la o ambasadă se entuziasmează precum Columb când a descoperit America

Cristian Roman
Cristian Roman

Președintele Partidului Forța Civică Botoșani, deputatul Cristian Roman, îl acuză pe primarul Botoșaniului, Ovidiu Portariuc, că încearcă să obțină capital politic din întâlnirile pe care le are cu ambasadorii țărilor occidentale. Într-un comunicat remis BotosaniNews, Roman arată că Instituția prefectului, pe care el a condus-o până în urmă cu un an și jumătate, a făcut invitații către diplomații europeni și nu numai.

israel- adresa ambasadorAm sesizat o adevărată dispută între primarul municipiului Botoşani şi preşedintele Consiliului Judeţean, privind paternitatea demersurilor către unele ambasade ale mai multor state străine. Doresc să aduc unele clarificări la acest subiect, nedorind la rându-mi să-mi arog vreun merit pentru anumite activităţi pe care le-am considerat fireşti în perioada când ocupam funcţia de prefect. Împărtăşesc însă surprinderea pe care o am faţă de tentativele, în special ale primarului Ovidiu Portariuc, de a acumula capital politic din orice act administrativ cotidian. Când primeşte o scrisoare de la o ambasadă se entuziasmează public precum Columb când a descoperit America, neînţelegând că de fapt merge pe o cărare bătătorită de alţii”, se arată în comunicatul lui Roman.

El a prezentat schimbul de documente cu Ambasada Israelului în România şi adresa prin care şeful diplomaţiei israelite confirmă o posibilă venire la Botoşani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *