Un fost candidat la funcţia de primar din partea PDL a ajuns preşedinte interimar la PNL. Este vorba de fostul candidat al PDL la Primăria Drăguşeni la alegerile parţiale din primăvara acestui an. Neculai Chiaburu a fost numit, vineri, de Biroul Politic Judeţean, în funcţia de preşedinte interimar la PNL Drăguşeni.
Acesta ar urma să candideze pentru funcţia de primar din partea PNL la alegerile din 2016.
Tot vineri, a fost numit un nou preşedinte la Nicşeni. Este vorba de Cezar Ţurcanu, un om de afaceri din zonă.