Un şofer beat turtă a intrat cu maşina într-un gard

Un sofer beat turta s-a urcat la volan si a produs un accident rutier. Vasile I., de 30 de ani, conducea un autovehicul pe DC 16 din localitatea Negreni, comuna Ştiubieni, iar din cauza vitezei si pe fondul consumului de alcool a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care a părăsit partea carosabilă, izbindu-se în gardul ce împrejmuia curtea unei locuinţe.

După producerea evenimentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei, fiind ulterior identificat de poliţişti.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,40 mg/l alcool pur  în aerul expirat. El a fost condus la Spitalul orăşenesc Săveni unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de acesta se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de  părăsirea locului accidentului şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana având o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *