Viceprimarul Iliuţă a luat o decizie. Vezi care!

Viorel IliutaViceprimarul municipiului Botoşani, liberalul Viorel Iliuţă, a luat decizia privind viitorul său în Primărie. El va anunţa, miercuri, în şedinţa ordinară a Consiliului Local, că renunţă la mandatul de viceprimar, dar şi la calitatea de consilier local.

Decizia va fi făcută public după trei săptămâni de la lansarea zvonurilor privind plecarea sa, pe fondul divergenţelor cu primarul Ovidiu Portariuc, care, de altfel, i-a limitat prerogativele.

De altfel, renunţarea la mandat era previzibilă, în condiţiile în care managerul de la Spitalul judeţean, Gheorghe Damian, şi-a dat, marţi, demisia, lăsându-i locul liber lui Iliuţă.

Cel mai probabil, actualul viceprimar va fi numit interimar la Spitalul Judeţean prin dispoiziţie a preşedintelui Consiliului judeţean, Florin Ţurcanu, începând de joi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *