Prefectul solicită verificărea tuturor consilierilor locali pentru a vedea dacă sunt sau nu incompatibili

Institutia Prefectului BotosaniPrefectul Costică Macaleţi a solicitat tuturor secretarilor din oraşele şi comunele judeţului să reia verificarea compatibilităţii consilierilor locali. Adresele, ce au plecat luni dimineaţă către garanţii legalităţii din primăriile botoşănene, îşi propun să elimine orice incompatibilitate sau conflict de interese ce ar fi putut să apară în primul an de mandat.

„Secretarii sunt cei care trebuie să se raporteze permanent la prevederile legale şi  să treacă prin acest filtru toate actele şi documentele emise de consiliul local şi primar, dar şi modificările ce survin în timp în ceea ce priveşte statutul, contractele sau locurile de muncă ale aleşilor. E posibil să mai scape din vedere anumite aspecte şi de aceea le venim noi în întâmpinare.”, a explicat Costică Macaleţi.

Solicitarea prefectului vine pe fondul unor reclamaţii sau autosesizări privind statutul unor aleşi locali, în speţe fiind vorba despre Florin Ghiorghiţă şi Eugen Ţurcanu, ambii consilieri în legislativul municipiului Botoşani.

„Vrem să fim siguri că se respectă legea, indiferent de culoarea politică a consilierilor sau de înţelegerile din interiorul consiliilor locale.”, este concluzia prefectului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *