Vamă europeană îngropată în bălării

vama racovat in balariiLa şapte luni după ce autorităţile române promiteau redeschiderea Punctului de trecere a frontierei Racovăţ de la graniţa cu Ucraina, buruienile au ajuns mai mari decât construcţiile realizate.

În plus, clădirea nu este păzită şi oricine se poate perinda până sub gardurile metalice ale frontierei păzite de militarii ucraineni. Locuitorii din Pomârla susţin că de patru luni nu au mai văzut picior de muncitor, iar ceea ce s-a construit riscă să se degradeze şi banii investiţi se duc pe apa sâmbetei.

Toate acestea se întâmplă după ce Florin Ţurcanu, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, şi consulul general al Ucrainei de la Suceava promiteau anul trecut că vama va fi funcţională din decembrie 2012.

Florin Ţurcanu, aflat în concediu pe litoral, a rămas suprins să afle că investiţia realizată până acum nu este păzită. El a precizat că imediat ce se va întoarce la muncă va lua o decizie în acest sens, însă marele impediment este că proprietarul construcţiei este Direcţia Vamală, iar autorităţile judeţene nu pot interveni financiar.

Punctul vamal a fost închis temporar în 2010, pentru modernizare, în vederea aducerii la standardele Schengen. Amânările succesive au pus, în opinia unor oficiali, în pericol inclusiv aderarea României la Spaţiul Schengen. Scandalul este cu atât mai mare cu cât firma desemnată să execute lucrările, Instal Design SRL Bacău, ar fi cedat contractul în subantrepriză.

Sursa: Monitorul de Botosani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *