Sechestru asiguratoriu pe bunurile valutiştilor reţinuţi la începutul iulie

Parchetul BotosaniProcurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani au dispus intituirea sechestrului asiguratoriu pentru toate bunurile imobile ale valutiștilor care au fost reținuți după descinderile de la începutul lunii iunie, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului, procurorul Aurel Simion. Ordonanța procurorilor are în vedere toate terenurile, apartamentele și casele celor șase persoane implicate în dosar.

De asemenea, au fost consemnate la CEC sumele de bani, în lei și valută, ridicate în timpul perchezițiilor din urmă cu peste două săptămâni. Banii au fost depuși la Trezoreria municipiului Suceava.

Măsurile au fost luate în vederea confiscării speciale și a asigurării recuperării prejudiciului cauzat prin infracțiunile pentru care sunt cercetați”, a afirmat Simion.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au descoperit în casele suspecţilor peste 260.000 de euro, 33.000 dolari SUA, 60.000 de lire sterline, 7.000 de franci elveţieni, aproximativ 500.000 de lei şi peste un kilogram de bijuterii din aur, dar şi 600 de kilograme de cafea.

Învinuiţii în acest dosar sunt: Dan Gulei Andronic, din Suceava, dar și Vasile Gheorghiţă, de 41 de ani, Marcel Ungureanu, de 50 de ani, Petru Matei, de 58 de ani, Marcel Buraga, de 52 de ani, Jan Dreţcanu, de 50 de ani şi Aurel Matei, de 60 de ani, toţi din Botoşani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *