Şi-a atins scopul! Ionică Nechifor, noul director al Staţiunii Popăuţi

Vicepreşedintele PNL Botoşani, Ionică Nechifor
Vicepreşedintele PNL Botoşani, Ionică Nechifor

Preşedintele Asociaţiei Moldoovis, liberalul Ionică Nechifor, a fost învestit, luni, în funcţia de director al Staţiunii de cercetare de la Popăuţi.
Asta după ce fostul director, Marian Florea, şi-a dat demisia din funcţia pe care a obţinut-o în luna februarie, pe fondul presiunilor care s-au făcut asupra sa din partea lui Nechifor.
Interesant este că, în acelaşi timp cu demisia lui Florea, pe masa preşedintelui Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice a ajuns şi propunerea ca Ionică Nechifor să devină director al staţiunii de la Popăuţi.

Acuzat că are interese economice în jurul fermei de la Popăuţi, Ionică Nehifor neagă acest lucru.

„Ţin foarte mult ca toţi colegii din cercetare, ca salariaţii de aici să facem echipă comună ca să reuşim redresarea staţiunii. Vreau să îi asigur pe toţi că nu am niciun interes economic. Vreau să îi asigur pe toţi că mă voi opune în totalitate celor care vor încerca să aibă alte interese decât cele de a susţine cercetarea şi de a susţine redresarea Staţiunii de cercetare Popăuţi”, a spus Nechifor.

La instalarea lui Nechifor au participat vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Sorescu, primarul comunei Răchiţi, Gheorghe Iacob, şi un reprezentant al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, profesorul universitar Teofil Creangă.

2 thoughts on “Şi-a atins scopul! Ionică Nechifor, noul director al Staţiunii Popăuţi

  1. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    din crescator de ovine (cioban) , saracul de tine ai ajuns la cercetare ! dar ce poti tu sa cercetezi? oricum nu te bucura prea mult ca in toamna vei fi schimbat ptr incompetenta ! hai pa

  2. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    nu te bucura prea mult ptr ca in toamana vei fi schimbata ptr incompetenta ! crecatorule de ovine (ciobanule !) !!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *