Liliana Mincă: Singurul lucru pe care îl fac cei de la USL este să-şi numească, doar pe criterii politice, oameni în funcţii cheie

sedinta PP-DD la BotosaniPreşedintele interimar al PP-DD Botoşani, deputatul Liliana Mincă, a atacat, duminică, în cadrul unei şedinţe de evaluare a activităţii organizaţiei judeţene Uniunea Social Liberală, despre care a spus că nu a făcut nimic din ce a promis în campania electorală.

Mulţi dintre cei de la putere sunt supăraţi, pentru că- aţi văzut!- nici pensii, nici salarii, nici locurile de muncă promise, nimic din acele promisiuni nu s-a dus la îndeplinire. Singurul lucru pe care îl fac cei de la USL este să-şi numească, doar pe criterii politice, oameni în funcţii cheie, plătite din banii dumneavoastră”, a spus Mincă.

sedinta PP-DD Botosani Ea i-a criticat pe ceilalţi parlamentari din Botoşani despre care a spus că vin la şedinţele din Parlament doar atunci când vor să aibă o întâlnire importantă sau „vor să semneze un contract”.

Unii dintre ei vin doar când îşi aduc aminte sau cânt au un interes, când trebuie să se intersecteze cu anumiţi membri din Parlamentul României, care să îşi mai rezolve un contract”, a precizat Mincă.

La şedinţa de evaluare a activităţii PP-DD Botoşani au luat parte preşedintele partidului, Simona Allice Man, secretarul general Liviu Robert Neagu, senatorul Corneliu Popescu, dar şi vicepreşedintele Biroului Permanent Naţional, Florin Condurăţeanu, sau purtătorul de cuvânt al partidului Sorin Ovidiu Balan, alături de deputatul Vasilica Steliana Miron de la Suceava sau senatorul Mărioara Nistor de la Brăila.

sedinta PP-DD Botosani De asemenea, în sală s-au aflat 104 membri PP-DD.

Şedinţa a început cu o oră întârziere, din cauza sosirii tardive a conducerii partidului, care a venit de la Rădăuţi- Suceava.

2 thoughts on “Liliana Mincă: Singurul lucru pe care îl fac cei de la USL este să-şi numească, doar pe criterii politice, oameni în funcţii cheie

  1. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    Da voi ce faceti? Nu urmariti sa va puneti oamenii de partid in functii cheie? Toti sunteti la fel cand ajungeti la putere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *