Halterofilii botoşăneni, felicitaţi de Tamara Ciofu şi Doina Federovici

federovici ciofu halterofiliDominat de sportivii de la CS Botoşani, Campionatul Naţional de Haltere – juniori II a oferit în cea de a treia zi diplome şi medalii prin intermediul a două doamne ce şi-au dorit să felicite sportivii botoşăneni. Senatorul Doina Federovici şi deputatul Tamara Ciofu au fost alături de Nicu Vlad, preşedintele FRH şi Mia Roată, directorul CS Botoşani la premierea câştigătorilor la categoria 56 de kilograme- băieţi.     

Parlamentarele social-democrate i-au felicitat pe Marian Albu, legitimat la CS Botoşani, câştigătorul a trei medalii de aur, dar şi pe Cătălin Vatavu  şi Florin Sîrghi, de la Oneşti, respectiv C.S. Dinamo, care s-au clasat pe locurile 2 şi 3.

„Avem o tradiţie, deja, la Botoşani în a domina podiumurile la haltere. Este meritul antrenorilor şi al sportivilor care fac cinste judeţului Botoşani şi întregii Românii atunci când sunt premiaţi în competiţiile internaţionale. Îl felicit pe Marian şi sunt convinsă că, la finalul campionatului, rezultatele obţinute vor clasa din nou CS Botoşani pe primul loc.”, a declarat senatorul Doina Federovici.

Deputatul Tamara Ciofu a felicitat, de asemenea, sportivii premiaţi, adăugând că, în calitatea sa de medic, încurajează noile generaţii să practice sportul.

„Performanţele sportive de la CS Botoşani arată că avem tineri sănătoşi şi dornici de afirmare. Nu pot decât să mă bucur şi să-i felicit atât pentru rezultate, cât şi pentru că oferă exemple pe care sper să le urmeze cât mai mulţi tineri botoşăneni.”, a declarat după premiere deputatul PSD Tamara Ciofu. 

 Sursa> comunicat presa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *