Carnetele de rentier pot fi vizate până pe 31 august

Rentierii agricoli din judeţul Botosani sunt aşteptaţi la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Centrul Judeţean Botosani  la viza anulă. Asta, în situaţia în care vor să primească banii cuveniţi din drepturile ce li se cuvin. Termenul limită de vizare a carnetului de rentier agricol expira la 31 august 2013..

Mentionam ca  din cei 2850 de rentieri agricoli înregistraţi în evidenţele Centrului Judeţean,  s-au prezentat pana in prezent la sediul instituţiei 2510  pentru a-şi viza carnetul, fiind vorba despre viza anuală pentru anul 2012. Programul de renta viageră agricolă a fost inţiat în urmă cu mai bine de şase ani, în anul 2005, fiind o formă de încurajare a arendării şi vânzării terenurilor agricole pentru vârstnicii posesori care, la vremea respectivă, aveau vârsta împlinită de 62 de ani. Programul a durat timp de cinci ani, până în 2010, iar prin acesta vârstnicii care s-au înscris la vremea respectivă în program beneficiază, în cazul în care mai sunt în viaţă, şi în prezent de o sumă echivalentă a 100 de euro anual la hectar, pe toată perioada vieţii, pentru fiecare hectar de teren agricol extravilan înstrăinat, respectiv de 50 de euro anual pentru fiecare hectar de teren agricol intravilan arendat. În programul “Renta viageră” s-au putut înscrie, până la finalul anului 2009 toţi botosanenii care îndeplineau condiţiile necesare programului.

Conform legislaţiei în vigoare, pentru vizarea carnetului, rentierul agricol se va prezenta personal sau prin mandatar la sediul APIA din municipiul Botosani, în baza unei procuri autentice, cu următoarele documente: carnetul de rentier agricol, actul de identitate în original şi dovada unui cont bancar, aceasta din urmă fiind opţională. Renta viageră agricolă este personală, netransmisibilă şi încetează la data decesului rentierului agricol.

Plata rentei viagere se face în lei, prin raportare la cursul mediu de schimb calculat de Banca Naţională Română.

Sursa. APIA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *