Razie a poliţiştilor în oraşul Ştefăneşti. Vezi rezultatele!

razie politiePoliţiştii din oraşul Ștefănești, sprijiniţi de Secția Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au organizat şi desfăşurat, joi, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilicite de comerţ, precum şi pentru asigurarea şi menţinerea ordinei şi liniştii publice.

Poliţiştii au legitimat 29 de persoane şi au controlat nouă agenţi economici şi 23 de autovehicule.

Pe timpul desfăşurării acţiunii au fost aplicate 16 sancţiuni contravenţionale cu amenzi însumând 4.450 lei, pentru abateri de la normele generale de comerţ, precum şi pentru încălcări ale normelor rutiere.

Au fost confiscate 116 pachete țigări de proveniență Republica Moldova, pentru care deţinătorii nu au putut prezenta documente de provenienţă.

De asemenea, pe timpul desfăşurării acţiunii, poliţiştii l-au depistat pe Tudor  C. de 37 ani, din comuna Santa Mare, județul Botoșani, în timp ce conducea un tractor neînregistrat, având ataşată o remorcă, de asemenea neînmatriculată, pe DN 24 C.

Acesta este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat și tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate, cauza urmând a fi soluționată procedural.

One thought on “Razie a poliţiştilor în oraşul Ştefăneşti. Vezi rezultatele!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *