Egner a plecat de la ANRSC. Vezi ce fost director i-a luat locul!

Fostul primar de Botoşani, Florin Egner, şi-a încetat, în această săptămână, la agenţia din Botoşani a Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Serviciilor Comunale (ANRSC). El s-a transferat la firma proprie, cedând locul în structurile ANRSC fostului director de la Nova Apaserv, Marcel Georgescu.

Se pare că aceste schimbări au fost făcute în contextul în care Egner a avut certitudinea că va ocupa funcţia de administrator al Zonei metropolitane Botoşani. Astfel, el a vacantat postul de expert pe care îl ocupa în ANRSC, permiţându-i accesul în sistem lui Georgescu.

Funcţia de expert ANRSC nu este extrem de bănoasă, ea fiind remunerată, potrivit declaraţiei de avere depusă anul trecut de Egner, cu 18.060 lei/ an.

Florin Egner este acţionar majoritar la societatea comercială Bomatex, fosta fabrică de jucării a Botoşaniului. Firma trăieşte în principal din închierierea spaţiilor de producţie din zona Luceafărul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *