Mii de solicitări pentru bilete în stațiunile de odihnă și tratament

Casa Judeteana de Pensii BotosaniMii de botoșăneni au solicitat anul acesta bilete pentru stațiunile de tratament și de odihnă. An de an, botoșănenii depun cereri la Casa Județeană de Pensii Botoșani pentru a intra în posesia unui bilet cu destinația unei stațiuni baleno-climaterice.

Anul acesta, potrivit directorului Casei Judetene de Pensii, Marius Constantin Budăi, au fost înregistrate 4950 de cereri, cu aproape o sută mai mult decît anul trecut.  Numai în perioada aceasta, deja peste 350 de botoșăneni au plecat deja cu bilet procurat prin intermediul Casei de Pensii Botoșani pentru tratamente sau pur și simplu la odihnă.

Cele mai solicitate stațiuni sunt Vatra Dornei, Băile Felix, Nicolina. Multi dintre botosaneni depun cererile inca din iarna pentru a fi sigur ca prind bilete pentru sezonul estival intr-una din statiunile de tratament si odihna, lucru care se intampla de ani de zile. Începând de anul acesta, contribuția pentru un bilet de tratament este de 50 la sută din pensia brută, iar în cazul persoanelor care lucrează, se va lua în calcul și adeverința cu venitul brut pe luna anterioară plecării în stațiune plata în acest caz fiind 50 la sută din venitul cumulat (pensie brută și salariul brut).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *