Amenzi şi nereguli constatate de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate la farmacii şi medici de familie

costel lupascu
Costel Lupascu, presedintele CAS Botosani

Patru medici de familie au primit amenzi în valoare de 5000 lei fiecare după ce, în urma unor controale, au fost depistaţi că au eliberat concedii medicale prin încălcarea legislaţiei. Controlul a fost efectuat de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate luna trecută, iar neregulile au fost constatate la mai mulţi medici de familie din judeţ. Tot în timpul controalelor, doi medici nu au fost găsiţi la program drept pentru care au fost sancţionaţi cu avertisment.

Medicii sancţionaţi pe concediile medicale nu aveau declaraţiile pe proprie răspundere din partea beneficiarilor de concedii medicale şi nu aveau adeverinţe emise de angajatori„, a declarat Costel Lupaşcu, preşedinte al CAS Botoşani.

Şi farmaciile au fost ţinta unor controale din partea CAS.  Şase farmacii au fost prinse că nu respectă obligaţiile contractuale cu instituţia de asigurări de sănătate privind obligativitatea de a asigura prezenţa unui farmacist în timpul programului de lucru. Pentru că farmaciile s-au aflat la prima abatere, au primit doar avertisment.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *