Percheziţii la locuinţele unor suspecţi de spălare de bani şi cămătărie

descinderi mascati ciureaPoliţiştii specializaţi în investigarea fraudelor, din cadrul I.P.J. Botoşani au efectuat, luni dimineat, 15 percheziţii, în municipiile Botoşani şi Suceava. Acţiunea are drept scop probarea activităţii infracţionale a şapte persoane suspectate de evaziune fiscală, spălare de bani şi cămătărie.

La acțiune au participat polițiști de investigare a fraudelor din cadrul I.P.J. Botoșani şi I.P.J. Suceava, precum şi polițiști ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Botoşani.

În cauză s-a beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.

Poliţiştii au desfasurat 9 percheziţii în municipiul Botoşani şi 6 percheziţii în municipiul Suceava, la domicilii şi alte imobile aparţinând a şapte persoane.

Acestea sunt suspectate că s-au sustras de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului centralizat al statului, prin nedeclararea veniturilor rezultate din desfăşurarea neautorizată de activităţi de schimb valutar.
De asemenea, în sarcina unora dintre suspecţi s-a reţinut şi săvârşirea infracţiunii de cămătărie.

Poliţiştii urmăresc identificarea şi ridicarea oricăror mijloace utile în probarea activităţii infracţionale a persoanelor în cauză.

La acţiune participă de asemenea, lucrători din cadrul I.J.J. Botoşani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *