Liberalii botoșăneni nemulțumiți de colaborarea cu colegii din USL

Tensiunile în sânul USL între cele două partide sunt din ce în ce mai evidente. Declarațiile oamenilor politici care fac parte din PNL și PSD demonstrează că lucrurile nu sunt la fel de roz ca anul trecut, când au câștigat alegerile. Președintele Consiliului Județean Botoșani, Florin Țurcanu s-a luat, la ultima conferință de presă susținută, de vicepredintele CJ Botoșani, Paul Pavăl de la PSD spunând că trebuie să-și asume și lucrurile mai puțin plăcute care se întâmplă.

“Vicepreședintelui PSD din Consiliul Județean i-am expus problema, și el, și partidul pe care-l reprezintă are responsabilitatea de a conduce CJul. Nu poți să transferi tot ce-i negativ pe președinte și vicepreședinte care are în coordonare zona respectivă și tot ce-i bun rămâne pe stînga”, a spus Florin Țurcanu, președintele CJ Botoșani. În aceeași conferință de presă, vicepreședintele liberal al Consiliului Județean Gheorghe Sorescu, povestind reprezentanților presei despre discuțiile avute cu sindicaliștii pe seama problemelor recente ridicate de aceștia, a subliniat că, pentru a intra la prefectul Costică Macaleți, care provine din rândul social-democraților, a așteptat o jumătate de oră.  “Am fost la domnul prefect și trebuie să fac precizarea că am așteptat jumătate de oră ca să vedeți disponibilitatea pe care o avem noi”, a spus Sorescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com