Radu Malancea: Când ești o minoritate, nu te mai ascultă nimeni

Radu Malancea, vicepresedinte Colegiul medicilor Botosani
Radu Malancea, vicepresedinte Colegiul medicilor Botosani

Activitatea aglomerată din spital, dar mai ales starea de opoziție în care se află PDL în Consiliul Local l-au determinat pe medicul Radu Malancea să renunțe la mandatul de consilier local câștigat, anul trecut, la alegerile lor.  Malancea a declarat că îi era imposibil să participe  la ședințele de Consiliul Local deoarece în timpul în care acestea sunt programate, de regulă în zilele de joi, la ora 11.00,  se află în operații. Aceasta în ciuda faptului că a făcut, în mai multe rânduri, propuneri către actuala conducere de a modifica ora ședințelor, astfel încât să poată da curs invitației de a participa. Mai mult decât atât, Radu Malancea, fost director al Spitalului Județean Mavromati, a lăsat de înțeles că din opoziție nu poți face nimic pentru oraș. 

„Îmi dau seama că e o obligație și chiar este pentru că am vrut să face ceva bun, dar îmi dau seama în același timp că nu se poate. Aâta timp cât ești o minoritate, nu te mai ascultă nimeni și mie nu-mi place să vin să stau de vorbă de dragul de a mai vorbi ceva”, a declarat medicul Radu Malancea. Acesta a luat în calcul, la decizia de a demisiona din Consiliul Local, și faptul că se crează o ușoară stare de incompatibilitate.

„Mergând mai departe, dacă mă duc la ședințele de Consiliu Local sunt plătit pentru ședință și în același timp sunt plătit de la spital. Eu le-am spus să fie ședința de la ora 14.00, când termin și eu treaba la spital, dar nu s-a dorit”, a mai spus Malancea. Locul lui Radu Malancea va fi luat cel mai probabil de Ovidiu Luca, următorul pe lista de consilieri  a partidului. Radu Malancea va fi însă propus de conducerea PDL Botoșani pentru a face parte din viitoare Comisie Națională pentru Sănătate care se va înființa la nivel central.

2 thoughts on “Radu Malancea: Când ești o minoritate, nu te mai ascultă nimeni

  1. Chiar asa, domnule Malancea? Nu cred. Un consilier local poate sa-si impuna opinia printr-o buna fundamentare si prin forta motivelor legale. Daca le stii. In al doilea rind, sedinta consiliului local se convoaca o data pe luna, cu mult timp inainte si nu cred ca operatiile nu se pot si ele planifica. Aceasta este o scuza foarte subtire pentru un doctor care se vrea , foarte util pentru urbe”.Sa fim seriosi!

  2. Niciodata un bun profesionist nu se va baga in politica. Profesionistii fac cu pasiune meseria si nu-I intereseaza politica. Doar frustratii care nu au reusit in cariera se alatura unei gloate care se cred lideri. Domnul doctor nu trebuia sa se expuna cu asa zis oameni politici, intrucat el este bun in meseria lui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *