Florin Țurcanu vrea să desființeze instituțiile de cultură și să facă un Centrul Cultural

Presedintele CJ Botosani, Florin Turcanu
Presedintele CJ Botosani, Florin Turcanu

Președintele Consiliului Județean Botoșani, Florin Țurcanu intenționează să transforme instituțiile de cultură într-un Centrul cultural. Muzeul de Istorie și Biblioteca Județeană Botoșani ar fi singurele instituții care nu ar intra sub incidența comasării.

Aceasta înseamnă că directorii instiuțiilor care vor fi organizate în cadrul acestul Centrul Cultural își vor pierde funcțiile urmând să fie numit un singur director și eventuali șefi la diferite servicii. Florin Țurcanu, președintele CJ Botoșani, a declarat că în felul acesta vor fi atrași mai ușor bani europeni pe diferite proiecte care ar fi făcute prin Centrul Cultural. 

 „Voi analiza cu atentie si putem lua in calcul desfiintarea tuturor subdirectiilor pe care le avem noi si sa facem un singur centru puternic cu un director, cu secretar, 2-3 sefi. Voi avea o dezbatere publica cu toti oamenii care cunosc acest domeniu. Centrele culturale pot atrage cu mult mai multa usurinta fondurile europene și noi avem nevoie de fonduri europene și trebuie să dezvoltăm cultura botoșăneană”, a declarat Florin Țurcanu, președintele CJ Botoșani. Printre institutiile care prin specificul lor nu ar putea fi comasate sunt Biblioteca Judeteana care se supune unei legi a bibliotecilor cu particularitatile sale, dar si Muzeul Judetean care se afla sub incidenta unei legi asemanatoare si specifica tuturor muzeelor din tara. Biblioteca Mihai Eminescu și Muzeul Judetean nu intră la comasare întrucât aceste instituții sunt supuse unor legi speciale și nu pot fi desființate.

4 thoughts on “Florin Țurcanu vrea să desființeze instituțiile de cultură și să facă un Centrul Cultural

  1. AR FI O GRESEALA URIASA!
    Este ingrijorator ca un LIBERAL gandeste si actioneaza ca un comunist autentic. Nu ne este dor de cultura de masa (gen Cantarea Romaniei!) si nici de uniforma.
    Asa se contureaza SCHIMBAREA promisa in campania electorala?
    Sunt convins ca i-ati dezamagit pe cei care indirect, v-au votat. Se simt deja pacaliti si regreta amarnic (pentru a nu stiu cata oara) ca au mers la vot. V-ati fi putut gestiona mai bine responsabilitatea functiei acordand incredere profesionistilor. De ce incurajati mentinerea la conducerea unor institutii de cultura a unor oameni total straini de domeniu, care gafeaza si se fac de ras in mod sistematic? Esecul lor va fi si al dumneavoastra. Deciziile gresite luate pana acum si cele pe care intentionati sa le faceti, sunt prea vizibile ca sa nu se intoarca multiplicat inapoi prin efectul produs. V-ati indepartat deja de oamenii care isi fac meseria cu pasiune, cu onestitate si care inca mai spera sa primeasca in schimb, un dram de respect. Ii incurajati astfel doar pe oamenii care pot fi slugarnici si pe oportunisti. Nu ar trebui sa uitati ca OMUL SFINTESTE LOCUL numai daca este la locul potrivit.

  2. Eu propun ca acest nou organism , sa aiba sediul la Sulita,dar nu la iaz,ci in vecinatatea unui abator,ce este a unui biet pensionar…

  3. Omisi de pe lista,D-l Cobila sa le cinte primirea,iar d-l Ilie,sa le composteze biletele.Ca sa fie toata cultura CJ.

  4. Infiintarea unui Centru cultural este o propunere prosteasca. A mai fost incercata in alte judete si s-a soldat cu un esec total. De ce? Pentru ca si in aceste cazuri exista legi diferite.Pentru ca nici o institutie nu se confunda cu alta, fiecare avind atributii diferite. Ce legatura are, spre exemplu., orchestra populara profesionista cu Scoala de arte si meserii? Nici una. Singura explicatie ar fi ca Turcanu sa aiba la ,,dispozitia sa” un singur sef ascultator care sa primeasca ordine si indicatii liberale. In rest, nimic in comun( stiti proverbul s… cu prefectura)In al doilea rind, nu exista un spatiu comun. In al treilea rind, acel manager trebuie sa fie leu-paraleu ca sa aplice si sa gestioneze un management multiplu. Din pacate, nici la nivelul fiecarei institutii nu se gasesc oameni cu stiinta de conducere. Centre culturale s-au mai infiintat la Bacau, la Focsani, la Bistrita , la Suceava si a iesit un r…….. cu perje. Spre exemplu, la Suceava, dupa infiintarea Centrului cultural practic marele Ansamblu ,,Ciprian Porumbescu” reprezinta doar o simpla amintire. Daca Turcanu vrea sa desfiinteze cultura botosaneana, apoi asta este solutia ideala. Gogoasa ca ,, numai asa se vor accesa fonduri europene” este o simpla cacealma.Oricine poate accesa fonduri europene, dar trebuie sa suporte si contributia locala din bugetul propriu. Daca bugetele acestor institutii se aproba cu un minimum de finantare, de unde sa ai resurse pentru ,, proiectele gogonate” visate de Turcanu? Sunt foarte curioasa sa aflu cu ce fel de oameni de cultura se va consfatui Turcanu in aceasta privinta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *