Premierea cicliștilor, pentru prima dată în fața Primăriei. Vezi câștigătorii! (Galerie foto)

După 200 de kilometri cat au făcut din Bicaz, cicliștii au ajuns, miercuri, la Botoșani, unde au încheiat etapa a IV-a a turului. La Botoșani, rutierii au fost întâmpinați de prefectul Costică Macaleți dar și primarulOvidiu Portariuc și viceprimarul Cosmin Andrei.

Atît primarul cât și viceprimarul au înmânat fiecare premii câștigătorilor, iar prefectul a oferit medalii de asemenea câștigătorilor. Toți rutierii câștigători au primi sampanie și mici atenții care să le amintească de Botoșani din partea municipalitpății.

Festivitatea de premiere a început cu acordare locurilor de pe podium, astfel încât pe locul III a fost anunțat germanul Eric Bauman iar locul II a fost ocupat de sirbul Ivan Stevici. Acesta a câștigat și tricoul alb pentru cel mai combativ rutier. Pe locul I, după mulți ani încare România nu a mai urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, a fost anunțat românul Eduard Grosu care aleargă pentru Naționala României. Eduard a câștigat și tricoul Tricolor pentru cel mai bine clasat rutier roman cu vîrsta pîna în 23 de ani.

După ce câștigătorii s-au fotografiat împreună cu autoritățile locale și județene, care au primit din partea comentatorului sportiv de la Radio România Actualități, Cătălin Cîrnu, care a moderat premierea, sugestia ca atât în Prefectură cât și în Primărie să existe pe hol imagini de la festivitatea de azi, a urmat acordarea tricouri, alte distincții tradiționale acestei competiții. Astfel, tricoul tricolor pentru cel mai bine clasat rutier roman cu vârsta pana in 23 ani a revenit românului care a și caștigat etapa, Eduard Grosu.

Tricoul albastru a ajuns la cel mai bine situat rutier roman in clasamentul general indiferent de varsta, respectiv moldoveanul Oleg Petros din Republica Moldova, dar și cu cetățenie română obținută în urmă cu o lună. Tricoul roșu i-a revenit celui mai rapid rutier, adică germanului Stephen Geber.  Tricoul alb a ajuns la cel mai combativ (cele mai multe puncte acumulate), adica la sirbul Ivan Stevici care alearga pentru o echipa românească, respectiv Tușnad Cycle Team. Tricoul galben cea mai înalta distincție, i-a revenit ucraineanului Vitalie But.Câștigatorul tricoului galben a declarat că -și dorește să păstreze tricoul până la capăt chiar dacă recunoaște că urmează două etape mai lungi.  „A fost destul de complicat, un tur de 197 kilometri, dar vremea a ținut cu noi. A fost un tur destul de puternic și greu a ajuns aici, dar totuși am reușit. Este un tur foarte important și vom face tot ce ține de echipa noastră ca să menținem tricoul galben și vom lupta până la capăt”, a spus Vitali.

Rutierii părăsesc orașul joi în jurul orei 10.00 din apropierea Teatrului Mihai Eminescu și va vor pleca spre Vaslui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *