Poliţiştii locali şi-au intensificat activitatea. Ovidiu Portariuc: Modul de funcționare și intervenție a Poliției Locale devine tot mai eficient

politia localaÎn decursul lunii precedente, dispecerii din punctul de comandă de la Casa Cărţii au direcţionat în teren patrulele Poliţiei Locale în 241 situaţii de încălcare a legilor şi hotărârilor de Consiliu Local în vigoare. Au fost verificate de asemenea în Baza Naţională de Date, în vederea sancţionării, un număr de 484 persoane.

S-au monitorizat cele două pieţe şi zonele adiacente lor, poliţiştii locali acţionând pentru îndepărtarea în 80 de cazuri a comercianţilor ce desfăşurau activităţi de comerţ în afara pieţelor.

Poliţia Locală Botoşani a acordat o atenţie deosebită Centrului Istoric şi Pietonalului Unirii, unde grupuri de tineri tranzitează permanent zona. S-a acordat o atenţie aparte fântânilor din Centrul Istoric şi de pe Pietonalul Unirii, existând 30 de cazuri în care s-a acționat pentru îndepărtarea minorilor care le foloseau necorespunzător. În acest moment, sunt supravegheate cu prioritate şi cele două fântâni arteziene la care s-au demarat lucrări de reabilitare, din Părculeţul Sucevei şi Părculeţul din spatele Primăriei.

Tot în luna anterioară, poliţiştii locali au acţionat în 25 de cazuri pentru îndepărtarea şi sancţionarea contravenţională a grupurilor de persoane de etnie romă care consumau seminţe pe domeniul public, aruncând cojile pe jos.

Un alt aspect ajuns în atenţia polişiştilor locali este cel privind autovehiculele ce pătrund în Centrul Istoric şi zonele Pietonale (s-au aplicat sancţiuni în 19 cazuri).

În această perioadă, Poliţia Locală a avut în vedere şi cele două zone special amenajatpentru activităţi sportive din Parcul Tineretului şi Parcul Sucevei (s-au aplicat sancţiuni în 31 de cazuri).

“Pot spune că modul de funcționare și intervenție a Poliției Locale devine tot mai eficient, iar acest lucru se observă în primul rând pe străzi, unde agenții intervin cu promptitudine pentru gestionarea situațiilor apărute. Colaborarea Primăriei cu Poliția Locală se îmbunătățește în mod vizibil, dialogul fiind un element cheie în această relație instituțională”, a declarat primarul municipiului Botoşani, Ovidiu Portariuc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *