Premieră! Şedinţele Comisiei de Agricultură din Parlamentul României vor avea loc la Botoşani

La iniţiativa parlamentarilor botoşăneni Verginel Gireadă şi Costel Şoptică, în perioada 2-4 iulie 2013, şedinţele Comisiei de Agricultură şi Silvicultură din Parlamentul României vor avea loc la Botoşani.
Membrii acestei comisii vor ţine şedinţele în faţa fermierilor botoşăneni, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Florin Ţurcanu şi a prefectului Costică Macaleţi.
De asemenea, la aceste şedinţe vor fi prezenţi şi Valentin Şoneriu, secretar de stat MADR, Gheorghe Benu, director general APIA, Nicolae Popa, director adjunct APDRP, Mia Toma, director general zootehnie MADR, dar şi botoşăneanul Mihai Ţurcanu, consilier al primului ministru pe probleme de agricultură şi sănătatea animalelor (fratele preşedintelui Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu).

În plus, cei care vor participa la şedinţele Comisiei de Agricultură vor efectua şi câteva vizite la fermele din judeţ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *