Piromanul, care a incendiat maşinile din Botoşani, le-a arătat procurorilor cum a acţionat. Vezi foto!

Antonio Mihai Mănucă, în vârstă de 20 de ani, din Flămânzi este acuzat că a distrus cinci maşini din municipiu, dându-le foc.
Pe numele său există un mandat de arestare preventivă, iar astazi, sub atenta supraveghere a mascaţilor, le-a arătat procurorilor locurile în care a acţionat şi ce trasee a urmat pentru a incendia maşinile.

În luna mai a anului trecut, tânărul a distrus prin incendiere cinci maşini din municipiu acţionând la cererea lui Ioan Cristian Oloieru.
În noaptea de 9 spre 10 mai 2012 a dat foc unui BMW, iar în noaptea de 10 spre 11 mai unei maşini marca Mazda, dar şi unui Audi, toate acestei trei maşini având acelaşi proprietar.
În noaptea de 12 spre 13 mai 2012, a incendiat un Mercedes Benz, iar pe 17 mai a dat foc unui autoturism Opel Astra.

Tânărul, în vârstă de 20 de ani, este cercetat sub aspectul infracţiunii de distrugere. Acesta, în perioada mai-iunie, anul trecut, a distrus prin incendiere mai multe autoturisme care se aflau parcate pe raza municipiului Botoşani. În luna aprilie a acestui an, pe numele său a fost emis un mandat de arestare preventivă şi întrucât acesta s-a sustras de la executarea mandatului, existând date ulterior că a părăsit teritoriul României, a fost localizat în Germania şi extrădat de autorităţile germane la sfârşitul lunii trecute, în acest an”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani, Daniela Gheorghiescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *