Reprezentanţii Spitalului Judeţean taie din zilele de spitalizare ale bolnavilor. Vezi motivul!

bolnaviConducerea Spitalului Judeţean de decis să facă mai puţine cheltuieli cu bolnavii. Aceasta a decis, săptămâna trecută, reducerea numărului de zile de spitalizare a bolnavilor, ţinând cont de cazuistica medicală. De asemenea, se are în vedere urmărirea zilnică a decontului pe pacient până la externare, monitorizându-se atât consumul de medicamente, cât şi materialele sanitare şi numărul de investigaţii paraclinice. Comitetul director al spitalului a stabilit un plan de măsuri pentru reducerea cheltuielilor, plan care urmează să fie aprobat şi de Consiliul de administraţie al spitalului.

Asigurarea serviciului de pază cu salariaţi proprii şi reducerea la minim a sporurilor variabile, respectiv a sporurilor cuprinse între 50 şi 100% sunt alte măsuri.

Sporurile încă nu s-au redus . Continuă expertizarea locurilor de muncă. Nu este o măsură prea simplă de luat„, a declarat Ioan Asaftei, director de îngrijiri la Spitalul Judeţean.

Monitorizarea lunară a graficului de activitate şi a pontajelor pentru zilele nelucrătoare şi sărbători legale astfel încât activitatea să se desfăşoare în condiţii normale, dar cu minim de personal, creşterea numărului de bolnavi diagnosticaţi şi trataţi prin internare de zi, creşterea veniturilor proprii prin impunerea la coplată a bolnavilor care doresc investigaţii suplimentare sau condiţii de cazare sau masă mai bune, plata taxei de parcare, redistribuirea personalului din locurile de muncă care sunt acoperite mai bine cu personal la locurile de muncă cu deficit de personal, creşterea veniturilor proprii suplimentare prin efectuarea spitalizărilor de zi şi continue cu plata atât pentru cazurile neprogramte, cât şi pentru cazurile de internare la cerere sunt alte măsuri luate la spital.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *