Accident la Hlipiceni: Un şofer beat turtă a intrat cu maşina într-un stâlp

accidentA urcat beat turtă la volan şi a provocat un accident. Este “năzbâtia” unui bărbat de 38 de ani, din localitatea Hlipiceni. Ciprian Ovidiu C. conducea un autoturism pe DJ 282, în localitate, iar pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile unui carosabil umed, pe un sector de drum ce urma o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care autoturismul a pătruns pe contrasens, izbindu-se într-un stâlp de la reţeaua electrică.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie de 1,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la Spitalul judeţean Botoşani, unde i s-a recoltat o probă de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, bărbatul refuzând a doua probă şi părăsind unitatea spitalicească fără avizul medicului.

Şoferul este cercetat pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limită legală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com