Reţinut după ce a furat mai multe telefoane mobile

Un tânăr de 19 ani, suspect de săvârşirea mai multor infracţiuni de tâlhărie şi furt calificat, a fost  reţinut de poliţişti. Miercuri, poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale – Poliţia municipiului Botoşani l-au depistat, pe raza municipiului Botoşani, pe Albert Marius S. de 19 ani, din municipiu, persoană care se sustrăgea cercetărilor într-o cauză penală privind săvârşirea mai multor infracţiuni de furt calificat, tăinuire, complicitate la furt calificat şi tâlhărie.

În fapt, în perioada aprilie – iunie a.c., suspectul, aflându-se în locuri publice şi acţionând singur sau împreuna cu alţi suspecţi, a sustras mai multe telefoane mobile, creând un prejudiciu total de aproximativ 4.000 lei, în dauna a şapte părţi vătămate.

 

Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore în arestul I.P.J. Botoşani, urmând ca acesta să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani cu propunere de sesizare a instanţei de judecată în vedere arestării preventive .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *