79 de detinuti au finalizat anul scolar 2012-2013

În data de 20 iunie, ora 10.00, la sediul Penitenciarului Botoşani va avea loc festivitatea de închidere a anului şcolar 2012 – 2013, activitate la care vor participa un număr de 79 de elevi – persoane private de libertate, învăţători, profesori şi diriginţi care au asigurat predarea la clase.            

Reprezentarea din partea unităţii de învăţământ va fi asigurată de Loredana Secrieru, director al Liceului Tehnologic Special “Sf. Stelian” Botosani.Ca şi în anii anteriori, activitatea de predare a fost asigurată de cadre didactice delegate din cadrul Liceului “Sf. Stelian” Botosani şi a vizat, în principal, următoarele materii: matematică, limba şi literatura română, biologie, geografie – istorie, precum şi alte materii corespunzătoare programei şcolare. La începutul anului şcolar au fost înscrise în învăţământului primar şi gimnazial un număr de 85 de persoane custodiate, la sfârşit de an înregistrându-se o promovabilite de 93%, după cum urmează: învăţământ primar 29 de elevi şi gimnazial 50 de absolvenţi.Educaţia persoanelor private de libertate reprezintă o prioritate pentru administraţia unităţii penitenciare, prin aceasta asigurându-se pregătirea acestora pentru revenirea în societate şi sporirea şanselor de reintegrare socială.

Sursa> comunicat presa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *