Serviciile de la Nova Apaserv, scoase la licitaţie la începutul lunii iulie

nova apaserv BotosaniServiciile de la Nova Apaserv vor fi scoase la licitaţie pe SEAP la începutul lunii iulie. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Sorescu, a declarat că Consiliul de Administraţie de la Nova Apaserv a stabilit ca procedurile privind scoaterea caietului de sarcini să fie demarate la începutul lunii viitoare, urmând ca până în luna septembrie să fie desemnată şi firma câştigătoare.

Acolo este spre finalizare studiul privind externalizarea . Este greu să iei nişte măsuri care să ducă la eficientizare. Se găsesc tot felul de soluţii sau de scuze că externalizarea ar putea duce la probleme de natură financiară. Nu, şi aici vreau să-i contrazic. Dacă în caietul de sarcini privind externalizarea la sectorul comercial, de exemplu, pui condiţionalităţi de asigurări de fluxuri comerciale şi cu garanţii bancare este mult mai bine, pentru că din punct de vedere al operatorului îşi asigură şi resurse financiare cu garanţii bancare care să nu pună în pericol finanţarea BERD„, a spus Sorescu.

Vor fi externalizate serviciile comercial, contabilitate, resurse umane şi intervenţie apă canal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *