Accident grav la Cătămărăşti! O autospecială SMURD s-a ciocnit cu un maxi-taxi

accident microbuz cu echipaj SMURD BotosaniUn accident de circulaţie grav a avut loc luni, la ieşirea din Cătămărăşti spre Dorohoi. Un maxi-taxi de la Microbuzul s-a ciocnit de o autospecială SMURD, care mergea la Căminul de bătrâni de la Leorda pentru o urgenţă medicală.
Echipajul SMURD , condus de Dumitru Dumitraş, mergea în spatele microbuzului, iar la un moment dat, şoferul de pe maxi-taxi a făcut un viraj brusc la stânga, fără să se asigure, iar echipajul SMURD nu a avut cum să evite microbuzul, intrând în plin în el.
În urma impactului, şoferul microbuzului a fost rănit şi a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Autospeciala SMURD era un Volkwagen Transporter, iar microbuzul era un Ford.
Poliţiştii au început cercetările. Din primele verificări, se pare că de vină este şoferul microbuzului, Marius Federciuc,  în vârstă de 34 de ani, care nu a ţinut cont de semnalele acustice şi luminoase ale SMURD-ului şi a virat la stânga la capăt de linie, în Cătămărăşti.

2 thoughts on “Accident grav la Cătămărăşti! O autospecială SMURD s-a ciocnit cu un maxi-taxi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *