Procurorii i-au trimis în judecată pe bodyguarzii lui Cuciureanu

procurorul ciprian mihai
procurorul Ciprian Mihai

Procurorii  Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani i-au trimis în judecată pe foştii bodyguarzi ai afaceristului Constantin Cuciureanu, pentru săvârşirea unor infracţiuni cu violenţă în mai multe cluburi din Botoşani. Mai mult, ei sunt acuzaţi şi de  desfăşurare de activităţi de pază şi protecţie fără atestat. Potrivit procurorului Ciprian Mihai, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, în perioada 2008-2012, suspecţii  Felix Costel Alexoaie de 38 de ani, Sebastian Vasile Alexoaie de 35 de ani, Ionuţ Iulian Apostol de 22 de ani, Ştefan Andrei de 28 de ani şi Marian Mihai Pintilie de 25 de ani, au agresat mai multe persoane, în timp ce se aflau în diverse cluburi şi discoteci sau în imediata apropiere a acestora.

Ei au fost arestaţi preventiv, după care au fost puşi în stare de libertate, fiind trimişi în judecată în stare de libertate. Ei au mai fost cercetaţi şi pentru alte infracţiuni pentru care s-a dispus soluţii de netrimitere în judecată, respectiv şantaj, întrucât probatoriul administrat nu a mai confirmat săvârşirea faptei. Toţi aceştia, cu excepţia lui Andrei Ştefan, au mai fost trimişi în judecată pentru desfăşurarea de activităţi de pază fără atestat şi fără licenţă de funcţionare”, a spus procurorul Ciprian Mihai.

Felix Costel Alexoaie, Sebastian Vasile Alexoaie, Ionuţ Iulian Apostol  şi Marian Mihai Pintilie au desfăşurat activităţi de pază în în ilegalitate în beneficiul cluburilor Koma şi Fun City.

Printre victimele acestora s-a numărat şi un poliţist, dar şi  antrenorii echipei reprezentative de rugby.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *